Sfârșitul anului 2015 m-a prins cu prea multe îndatoriri neonorate și cu promisiuni „în așteptare”. Una dintre ele este un interviu cu Anca Râpeanu, director al Bibliotecii Metropolitane București (BMB), pe care l-am ratat anul trecut, pentru că m-am gândit prea mult și m-am trezit cu Moș Crăciun la ușă. Dar cum 2016 a început uluitor de rapid, și pentru mine, și pentru „șefa Metropolitanei”, printre altele, am reușit să facem un altfel de interviu, pentru că Anca Râpeanu este un altfel de manager cultural. Dacă poate transforma vetustul portret al bibliotecarului rămâne de văzut, deocamdată a schimbat câteva lucruri „imuabile”, a deschis mai larg porțile de acces în cele 31 filiale BMB, a inițiat noi programe pentru grupe de vârste, cursuri ș.a. Să sperăm să-i iasă, pentru că BMB este un bun public, un instrument utilitar important pentru capitală.
Tennologiile de informare și comunicare, dar și modernizarea spectaculoasă a bibliotecilor trebuie să fie servicii cu plus valoare pentru comunitate. Cum este BMB din acest punct de vedere?
Depinde ce standarde ne alegem pentru „judecată”. Dacă ne raportăm la ce se întâmplă în ţară, stăm bine, chiar foarte bine aş îndrăzni: BMB a fost unul dintre pionierii tehnologiei, cel puţin între bibliotecile publice din România: calculatoare pentru public, apoi internet pentru public avem din 2006-2007. Din ce în ce mai multe. Ne-am dori să ne primenim tehnologia ceva mai des. Şi să avem mai multe, căci sunt utile şi utilizate.
Apoi, suntem la momentul asta singura biblioteca publică din ţară care are toate documentele introduse în catalogul electronic. Adică tot ce avem în colecţii (mai mult de 1.000.000 de volume) se poate găsi de la distanţă, în catalog. Se poate căuta după titlu, cuvinte din titlu (în cazul în care suntem mai uituci), autor sau editură, după subiect sau după anul apariţiei. Şi se poate rezerva ce-am găsit, că să nu avem surpriza neplăcută ca, odată ajunşi într-o filială după titlul preferat, să ne „ia faţa” alt cititor, mai rapid. Avem şi tutorial, aici
Tot pionieri am fost şi cu digitizarea – cea mai mare bibliotecă digitală din România s-a născut la Biblioteca Metropolitană Bucureşti. Împlineşte 8 ani anul asta, 8 ani şi 89.000 de obiecte digitale (peste 7.600.000 de pagini) accesibile la www.digibuc.ro. Iar în 2016 sperăm să le ducem şi către portalul european, europeana.eu.
Cât despre instruire, nici nu mai vorbim, aici cred că ieşim bine şi dacă ne raportăm la lumea largă: Cursurile de iniţiere în IT pentru seniori lansate anul trecut au fost excelent primite: am avut 9 serii de curs, în total total 45 de zile, desfăşurate pe parcursul a 135 de ore. 94 de bunici au învăţat anul trecut de la colegii bibliotecari cum să deschidă şi să închidă maşinăriile infernale numite calculator.
Iar anul asta suntem şi mai ambiţioşi: ne-am propus să facem ce-am făcut bine în 2015 şi încă ceva: aprofundare pe teme de interes. Deci, în 2016 vă invităm la curs de iniţiere de 5 zile, plus 6 module practice de aprofundare de câte 3 zile, la alegere: Word, Skype, Facebook, Internet, E-mail şi Poveşti digitale. Bineînțeles, totul e gratis!
Imaginea bibliotecarului a suferit mult timp: de la „tocilar cu nasu-n carte” și „ăla care nu face nimic” (în sensul în care nu produce bunuri pentru larg consum) pînă la „sinecuristul ăla” care „linge foi” și „plimbă cărți la raft”. Cum credeți că se pot schimba aceste etichete?
Cu răbdare, încet-încet. Şi mai ales, demostrând în fiecare clipă că nu-i deloc adevărat. Tocilari cu nasu'n carte nu ştiu dacă suntem, da' sigur nu suntem ăia care nu facem nimic. Foi nu lingem şi când plimbăm cărţi la raft o facem cu cap şi cu scop. Eu doar sper „să plimbăm” mai multe cărţi pentru mai mulţi oameni. De fapt, sper să învăţăm cât mai mulţi să le plimbe singuri de la noi la ei acasă şi iar înapoi, căci în toate cele 31 de filiale active în momentul de faţă au colecţia în acces liber la raft. Adică oricine e liber să le răsfoiască, să le studieze, să le cântărească şi să ia cu el ce-i place.
Aveți statistici cu ce cărți citesc bucureștenii? în 2015, de exemplu, au fost mai mulți tineri decât în anii precedenți?
Avem, facem şi topuri. În 2015 avem, iarăşi, 6 din primele 10 poziţii ocupate cu bibliografie şcolară. Căci mulţi dintre cei ce ne frecventează ne confundă cu o biblioteca şcolară. Dar noi suntem mult mai mult şi mai divers decât cartea „obligatorie”. Şi mi-aş dori că mulţi să ne exploreze limitele. Şi, când le-au atins, să ne spună ce să le mai punem la dispoziţie. De fapt, avem şi un mod de a face asta, tot la îndemână – un formular online de sugestii. Le aşteptăm cu mare interes aici.
Cât despre tineri, se vede o uşoară creştere, cred că devenim puţin câte puţin mai vizibili şi mai atractivi. Şi ne facem curaj acum să pornim cu elan către tineri părinţi, cu Ora de poveşti. Noi spunem că e o oră pentru copii între 3 şi 6 ani – scurt pe doi, în prima sâmbătă din fiecare luna, de la 11:00 la 12:00, în 16 fililale se citesc poveşti pentru copii. De fapt, se citeşte şi pentru tinerii părinţi, pe care sperăm să-i convingem în felul asta că o ora de poveşti cu copilul lor e ceva ce merită integrat în programul zilnic, înainte de culcare.
Ați organizat o serie de evenimente, acțiuni culturale în toate sectoarele capitalei. Pentru 2016 ce aveți în agendă?
Deja am spus câte ceva despre capetele de afiş: Cursuri de iniţiere în IT pentru seniori şi Ora de poveşti pentru copii. Bineînţeles, continuăm colaborările pentru Şcoala altfel – anul asta oferim în Şcoala altfel, pe lângă deja tradiţionalele ateliere de lectură şi creativitate, o oră pe tema comportamentului preventiv în cazul dezastrelor naturale, în special pentru cutremur, un modul dezvoltat de partenerii noştri de la Habitat for Humanity.
Vara asta îi aşteptăm pe cei mici la Bibliovacanţa – sigur vor găsi ceva de meşterit şi de citit în biblioteca de lângă casă.
Acestea sunt ceea ce noi numim programele „de reţea”, care se întâmplă în mai multe filiale simultam. Apoi, fiecare filiala a gândit o oferta potrivită pentru zona în care funcţionează. Iar aici diversitatea e mare: de la ateliere de gătit raw-vegan până la cursuri de limbi străine, sesiuni de parenting şi cluburi de carte, tot ce rămâne este să ne urmăriţi anunţurile (pe site, pe Facebook) şi să vă înscrieţi. Bineînţeles, totul fără nicio taxă.
Din vremuri memorabile, în bibliotecă se țineau întâlniri cu tentă politică, unde oratorii își asumau implicarea în comunitate. Cum credeți că ar fi receptată o astfel de dezbatere?
Ar fi ca în basme – orice vei face tot te vei căi! Sunt total de acord, biblioteca este un spaţiu public unde fiecare cetăţean se poate exprima în toate sensurile în care înţelege să se exprime, fără a încălca drepturile celorlalţi. Încerc acum, în an electoral, să mă gândesc cum ar arăta o astfel de dezbatere în bibliotecă şi nu-mi iese defel cu „happy ending”. Sunt câteva nuanţe aici, ce ţin de educaţia cetăţenească, de cultură politică a bucureşteanului tipic, de alţi factori… Oricum, mi-e greu să-mi imaginez o astfel de dezbatere în care bibloteca să intre şi să iasă nepătată, așa cum e ea definită de lege: apolitică şi imparţială. Aşa că nu vă aşteptaţi curând să vedeţi bibliotecile echipate cu tribune pentru dezbateri. Însă mi-aş dori să avem un rol mai activ în emanciparea masei critice de concetățeni, în educarea pentru comunitate. E de lucrat aici şi probabil că ar trebui să începem cu ceva cursuri şi îndrumare în evaluarea informaţiei „de pe net”, ca să nu mai luăm de bun tot ce apare scris pe un ecran, să învăţăm că ne trebuie timp şi creier ca să cernem şi să decidem. Mi-ați dat idei :)
Anual, mergeți și vizitați bibliotecile mari ale lumii, într-un schimb de experiențe, într-o rețea pentru perfecționare profesională. Care bibliotecă publică vă place cel mai mult dintre capitalele europene? Sau care ar fi modelul care s-ar adapta rapid nevoilor publicului bucureștean?
Grea întrebare, căci aproape în fiecare an îmi schimb „favorita”. Anul trecut, de exemplu, am văzut Biblioteca Publică din Amsterdam: 28.000 de metri pătraţi, fiecare milimetru gândit pentru oameni (nu pentru cărţi, ci pentru oameni!) - spatii pentru lectura în liniște, spatii pentru grupuri, fotolii și băncuțe de felurile pentru toate gusturile, toate modulare și perfect armonioase. O minune, recomand oricui ajunge în zona să o vadă.
Apoi, o dragoste mai veche a mea e reţeaua de biblioteci publice din Helsinki – Helmet. Aici cred că e o bucăţică din modelul pentru bucureşteni, însă nu un model rapid ci strategic, căci Helsinki e un oraş similar că dimensiuni, care s-a văzut acum ceva vreme într-o situaţie cu care cred că Bucureştiul e familiarizat – imposibilitatea de a mai creşte… „centrat”, de la un singur nucleu. Finlandezii au rezolvat-o strategic împărţind „greutatea” zonei metropolitane în 4 centre ale oraşului. Bineînţeles, au căpătat 4 biblioteci centrale. Superbe, active şi… pline.
De unde a apărut această „dragoste de carte” și ce v-a determinat să vă instruiți în continuare, să plătiți cursuri de management cultural, să candidați prin examen la postul de Director al BMB și, evident, să continuați în această funcție?
Cu riscul de a şoca iarăşi, dragostea mea este în primul rând pentru biblioteca şi abia apoi pentru carte, căci nu văd o echivalentă perfectă între cele două. Iubesc biblioteca în potenţialul ei pentru oamenii pe care îi serveşte, o iubesc pentru că e o instituţie a creşterii, a auto-depăşirii, un spaţiu public şi privat simultan. Cartea e doar una dintre marile comori ale bibliotecii. Cealaltă mare comoară sunt oamenii – cei care lucrează în biblioteci şi cei care vin la biblioteci.
Cât despre cazul meu, eu una am ajuns în biblioteca dintr-o întâmplare – o întâmplare fericită, însă tot întâmplare rămâne: m-am înscris la Facultatea de Bibliologie şi ştiinţa informării dintr-un accident, însă odată ajunsă acolo mi-am dat seama că-mi vine mănuşă. Căci eu de mică mă plictiseam repejor şi asta nu s-a schimbat cu timpul. Însă în biblioteca, mai ales în biblioteca publică, nu te plictiseşti niciodată: varietatea de oameni cu care interacţionezi şi diversitatea problemelor pe care îi ajuţi să le rezolve e aproape infinită. Şi aşa înveţi mereu ceva, despre lume, despre ei, despre ţine.
De ce mă instruiesc în continuare? De teamă să nu ajung vreodată să cred că le ştiu pe toate. Încerc astfel să rămân în pas cu vremurile şi să fac treaba bună unde mă aflu.
Cât despre concursul de management pe care l-am luat acum 2 ani (cum trece timpul), a fost puţină nebunie atunci – eram parte dintr-o echipa fantastică (lucrăm în programul Biblionet de 6-7 ani), făceam design şi management de granturi mici, încercând să ajut colegii bibliotecari din ţară să exploreze funcţia comunitară a bibliotecii publice. Eram fericită, însă mă gândeam deja că tot ce am învăţat de la toţi bibliotecarii cu care am lucrat ar fi păcat să rămână doar în mintea şi în inima mea. Şi îmi munceam creierii să mă gândesc cum aş putea să dau înapoi ce am acumulat. Şi am aflat de concursul de la Biblioteca Metropolitană. M-am gândit dacă pot să-mi pun viaţă „pe pauză” o vreme. Şi-am zis că da, pot şi vreau. Şi iată-mă, aici sunt.
Ce citește directorul celei mai mari biblioteci municipale?
Directorul celei mai mari biblioteci municipale citeşte întotdeauna ce are chef şi niciodată ce nu-i place după primele 4-5 pagini. Sunt un cititor nărăvaş din fragedă pruncie.
Acum citesc 2484 Quirinal AVE, de Sebastian A. Corn.
-
Anca Râpeanu este director al Bibliotecii Metropolitane București (BMB), instituție arondată Direcției de cultură a Primăriei Municipiului București. Anca Râpeanu s-a născut pe 28 august 1980. A absolvit, în 2003, Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti. În perioada 2004- 2008 a ocupat funcţia de bibliotecar - Serviciul de Referinţă - la Biblioteca Central Universitară „Carol I” din Bucureşti. Din 2012 este specialist Finanţări şi Inovaţii, la Departamentul Finanţări, în programul Biblionet, IREX România. În 2014, a devenit managerul Bibliotecii Metropolitane București. Are experiența gestionării (administrării) de proiecte culturale, este voluntară și susține cauze nobile.
-
Foto: arhiva personală Anca Râpeanu, Mediafax, Metropotam, arhiva SemneBune